Rezumat
Studiul prezintă o descoperire monetară din necropola atribuită „dacilor liberi”, din localitatea Dumitreștii Gălății (com. Schitu Duca, jud. Iași). Până în momentul de față au existat identificări diferite ale acestei monede în literatura de specialitate, care nu au putut fi confirmate, în absența unei descrieri pertinente și a ilustrației. Ea a fost considerată ca fiind un quadrans din vremea domniei lui Antoninus Pius (B. Mitrea), o imitație „barbară” de bronz (E. Chirilă) sau miezul din metal comun al unui denarius subaeratus (D. Protase). Piesa a intrat recent în colecția numismatică a Institutului de Arheologie din Iași, astfel încât a putut fi identificată corect. Este vorba despre imitație, realizată prin turnare, după un denar de la Antoninus Pius și Marcus Aurelius, din anul 140 sau 141. Analizele metalografice, realizate prin metoda XRF, au arătat că aceasta are în compoziție preponderent Cu, căruia i se adaugă, în proporții variabile, Sn, Pb și Zn. Astfel, ea aparține unei categorii particulare de imitații, realizate dintr-un aliaj majoritar de Cu-Sn, care sunt atestate în Imperiul Roman, inclusiv în provincia Dacia (tezaurul „Apulum VI”). Doar în ultimii ani astfel de monede au fost identificate pe teritoriul Moldovei apusene, în siturile de la Roșiori (jud. Neamț), Bârlad - Valea Seacă (jud. Vaslui) și Dobrovăț - „Râpile lui Filip” (jud. Iași), precum și în tezaurul de Iezer (jud. Vaslui). Credem că aceste imitații turnate au fost realizate în Imperiu, probabil în provincia învecinată Dacia și au fost folosite doar într-o mică măsură de către populațiile din Moldova apuseană, începând cu prima jumătate a secolului al III-lea și în cursul veacului al IV-lea.
Cuvinte-cheie
- Dumitreștii Gălății
- imitații turnate
- aliaj de Cu-Sn-(Zn-Pb)
- Moldova apuseană
- secolele III-IV
Abstract
Contributions to the topic of imitations after Roman imperial denarii from Moldavia. The monetary discovery from the necropolis of Dumitreștii Gălății (Schitu Duca Commune, Iași County, Romania)
Our study presents a monetary discovery from the necropolis of Dumitreștii Gălății (Schitu Duca Commune, Iași County), attributed to the “Free Dacians” population. So far there have been different identifications of this coin in the literature, which could not be confirmed in the absence of a pertinent description and illustration. It has been considered a quadrans from the reign of Antoninus Pius (B. Mitrea), a “barbaric” bronze imitation (E. Chirilă) or the base metal core of a denarius subaeratus (D. Protase). The coin has recently entered the numismatic collection of the Institute of Archaeology in Iași, so we were able to correctly identify it. It is an imitation, made by casting, after a denarius of Antoninus Pius and Marcus Aurelius, from the year 140 or 141. Metallographic analysis using the XRF method has shown that it is mostly composed of Cu, to which Sn, Pb and Zn are added in varying proportions. Thus, it belongs to a particular category of imitations, made from a predominantly Cu-Sn alloy, which are attested in the Roman Empire, including the province of Dacia (the “Apulum VI” hoard). Only in recent years, such coins have been identified on the territory of Western Moldavia, in the sites of Roșiori (Neamț County), Bârlad - Valea Seacă (Vaslui County) and Dobrovăț - “Râpile lui Filip” (Iași County), as well as in the hoard of Iezer (Vaslui County). We believe that these cast imitations were made in the Empire, probably in the neighbouring province of Dacia, and they were used only to a small extent by the populations of Western Moldavia, starting from the first half of the 3rd century and during the 4th century.
Keywords
- Dumitreștii Gălății
- cast imitations
- Cu-Sn-(Zn-Pb) alloy
- Western Moldavia
- 3rd-4th centuries
Cum citați
Munteanu, L., Vornicu, N. (2022). Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România). Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, 4, pp. 257–266. https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/
Munteanu, L., & Vornicu, N. (2022). Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România). Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, 4, 257–266. https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/
Munteanu, Lucian și Nicoleta Vornicu. 2022. „Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România).” Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare 4: 257–266. https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/
Munteanu, Lucian și Nicoleta Vornicu. „Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România).” Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, nr. 4, 2022, pp. 257–266. https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/
@article{munteanu2022,
author = {Munteanu, Lucian and Vornicu, Nicoleta},
title = {Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România)},
journal = {Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare},
year = {2022},
number = {4},
pages = {257--266},
url = {https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/},
issn = {2587-3768}
}TY - JOUR
AU - Munteanu, Lucian
AU - Vornicu, Nicoleta
TI - Contribuții la problema imitațiilor de denari romani imperiali din Moldova. Descoperirea monetară din necropola de la Dumitreștii Gălății (comuna Schitu Duca, județul Iași, România)
JO - Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare
PY - 2022
IS - 4
SP - 257
EP - 266
UR - https://jaais.eu/raasi-nr-4-2022/10-munteanu-vornicu/
SN - 2587-3768
ER -