Diffuse idiopathic skeletal hyperostosis in an individual from the Late Roman cemetery at Histria

Abstract

This study presents a palaeopathological analysis of an adult male individual (aged 43–55 years) interred in grave 27 of the Late Roman cemetery at Histria. The skeletal remains, though fragmentary, exhibit hallmark features of Diffuse Idiopathic Skeletal Hyperostosis (DISH) – a systemic, non-inflammatory condition characterized by ligamentous and entheseal ossification. The diagnosis is based on a macroscopic, pattern-based approach, emphasizing the presence of flowing anterior ossification along the lumbar vertebrae L2–L5, sparing the intervertebral disc spaces. Complementary extraspinal enthesopathies were identified at the right patella and the distal ends of the first and third right metacarpals, marked by non-articular, hypertrophic bone proliferation at tendon and ligament attachment sites. Given the absence of imaging techniques and incomplete preservation of critical spinal regions, traditional exclusion-based differential diagnosis was not applicable. Instead, the study draws on clinical data to support a descriptive diagnosis, reinforcing the systemic nature and asymmetric distribution of DISH. The analysis also explores the biomechanical and functional consequences of the skeletal alterations. Lumbar ossification likely resulted in decreased spinal flexibility, compensatory stress at adjacent motion segments, and impaired postural dynamics. The enthesopathic changes in the metacarpals and patella would have diminished grip strength, thumb opposition, and knee extension efficiency, cumulatively affecting locomotion and manual tasks. This case highlights the diagnostic value of macroscopic analysis in bioarchaeology, especially when preservation is poor.

Rezumat

Hiperostoză scheletică idiopatică difuză la un individ din cimitirul roman târziu de la Histria

Acest studiu prezintă o analiză paleopatologică a unui individ adult de sex masculin (vârsta la deces cuprinsă în intervalul 43–55 ani) înhumat în mormântul 27 din necropola romană târzie de la Histria. Deși se păstrează fragmentar, materialul osteologic analizat prezintă caracteristicile distinctive ale hiperostozei scheletice difuze idiopatice (DISH) – o afecțiune sistemică, neinflamatorie, caracterizată prin osificarea ligamentelor și entezelor. Diagnosticul se bazează pe evaluarea macroscopică a materialului scheletic, pornind de la tipare morfologice observate în alte cazuri ale acestei patologii, subliniind prezența osificării anterioare cu aspect de ceară care curge de-a lungul vertebrelor lombare L2–L5, fără a afecta spațiile intervertebrale ale discurilor. Au fost identificate enteziopatii extraspinale complementare la nivelul rotulei drepte și extremităților distale ale primului și celui de-al treilea metacarpian drept, marcate de proliferare osoasă hipertrofică non-articulară la nivelul regiunilor de fixare a tendoanelor și ligamentelor. Având în vedere absența tehnicilor de imagistică și conservarea incompletă a unor zone de interes pentru stabilirea patologiei, diagnosticul diferențial tradițional bazat pe excludere nu a fost aplicabil. În schimb, studiul se bazează pe informațiile clinice comparative pentru a susține un diagnostic descriptiv, consolidând natura sistemică și distribuția asimetrică a DISH. Analiza explorează, de asemenea, consecințele biomecanice și funcționale ale modificărilor apărute la nivelul scheletului ca urmare a acestui diagnostic. Osificarea lombară a dus probabil la scăderea flexibilității coloanei vertebrale, la solicitarea compensatorie la nivelul segmentelor de mișcare adiacente și la afectarea dinamicii posturale. Modificările enteziopatice ale metacarpienelor și rotulei au diminuat forța de prindere, opoziția degetului mare și eficiența extensiei genunchiului, afectând în mod cumulativ locomoția și sarcinile manuale. Cazul prezentat evidențiază valoarea de diagnostic a analizei macroscopice în bioarheologie, în special atunci când conservarea este precară.