Rezumat
În deceniile șapte și opt ale secolului al XX-lea au fost efectuate în zona Dobrogei numeroase investiții necesare dezvoltării sistemului național de irigații. Astfel, au fost deschise șantiere ale Trustului de Construcții și Îmbunătățiri Funciare (Dobrogea), inclusiv în zona de sud-vest a teritoriului istro-pontic. Cu acest prilej, în situația lipsei reprezentanților muzeelor de arheologie de la Constanța și București, în zonele administrative ale localităților Coslugea, Dunăreni și Hațeg, au fost descoperite întâmplător numeroase vestigii arheologice de perioadă preromană. Printre acestea sunt de evidențiat și câțiva stateri postumi de tip Lysimachos. Respectivele piese reflectă plata mercenariatului în cadrul elitei nobiliare getice dobrogene ca trupe ale lui Mithridates al VI-lea Eupator, în prima parte a secolului I î. Hr.
Cuvinte-cheie
- stater
- Lysimach
- sfârșitul secolului II-începutul secolului I î. Hr
- Dobrogea
- populații locale
Abstract
On some discoveries of late Lysimachos-type staters from the Istro-Pontic territory
In the seventh and eighth decades of the 20th century, numerous investments necessary for the development of the national irrigation system were made in the Dobrudja region. Thus, construction sites of the Construction and Land Improvement Trust (Dobrudja) were opened, including in the southwestern area of the Istro-Pontic territory. On this occasion, in the absence of archaeology museum representatives from Constanța and Bucharest, numerous archaeological artefacts from the pre-Roman period were fortuitously discovered in the administrative areas of the localities of Coslugea, Dunăreni and Hațeg. Among these findings, several posthumous staters of the Lysimachos type are to be highlighted. The respective specimens reflect the payment of the mercenary within the Dobrudjan Getic noble elite as troops of Mithridates VI Eupator, during the first part of the 1st century BC.
Keywords
- stater
- Lysimachos
- end of the 2nd century-beginning of the 1st century BC
- Dobrudja
- local populations
How to cite
Talmațchi, G. M. (2024). Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic. Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, 6, pp. 165–188. https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/
Talmațchi, G. M. (2024). Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic. Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, 6, 165–188. https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/
Talmațchi, Gabriel Mircea. 2024. “Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic.” Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare 6: 165–188. https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/
Talmațchi, Gabriel Mircea. “Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic.” Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare, no. 6, 2024, pp. 165–188. https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/
@article{talmațchi2024,
author = {Talmațchi, Gabriel Mircea},
title = {Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic},
journal = {Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare},
year = {2024},
number = {6},
pages = {165--188},
url = {https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/},
issn = {2587-3768}
}TY - JOUR
AU - Talmațchi, Gabriel Mircea
TI - Despre câteva descoperiri de stateri târzii de tip Lysimachos din teritoriul istro-pontic
JO - Revista de Arheologie, Antropologie și Studii Interdisciplinare
PY - 2024
IS - 6
SP - 165
EP - 188
UR - https://jaais.eu/raasi-nr-6-2024/10-talmatchi/
SN - 2587-3768
ER -